Datorie publică

Finanțe publice
Politică Agricol Economic Energie Industrial Investiție Socială Comercială Fiscală Monetară Mix de politici
Politica fiscală Buget politica Datorie internă Surplusul / de deficit Ministerul Finanțelor Uniunea fiscală Venit Cheltuieli deficit Impozitare
Politică monetară Rezerve bancare cerințe Taxa de preț marginal Rezerva de aur Rata dobânzii Autoritate monetară bancă centrală consiliu monetar Baza monetară Uniunea monetară (valută) Masa monetară
Politică comercială Balanța comercială Comerț liber Câștiguri din comerț Bariera comercială non-tarifară Protecționism Tarif Bloc comercial Crearea comerțului Diversiune comercială Comerț / ministrul comerțului
Venit Cheltuieli Venituri neimpozabile Venituri fiscale Cheltuieli discreționare Cheltuieli obligatorii
Optimum Buget echilibrat Creștere economică Stabilitatea prețului
Reformă Ajustare fiscală Reforma monetară
Portal
v d m

Prin datorie publică se înțelege datoria pe care o are statul față de terți, precum persoane private, persoane juridice, bănci, intreprinderi, din țară sau din străinătate, care au cumpărat obligațiuni emise de stat pentru a acoperi nevoile financiare ale statului.

Raportul PIB - Datorie publică

Raportul dintre Produsul Intern Brut și datoria publică constituie un indicator important al solidității financiare și economice într-un stat.

Relativ la raportul dintre debitul public și PIB, există patru cazuri în care se poate găsi un stat:

1. Într-un anumit an rata de creștere a PIB-ului este mai mică decât valoarea dobânzii titlurilor de stat și există totodată un deficit primar în raport cu PIB-ul. În acest caz raportul datorie/PIB va tinde să crească la infinit în sens descrescător.
2. Într-un anumit an rata de creștere a PIB-ului este mai mare decât dobânda pentru titlurile de stat, dar încă există un deficit primar în raport cu PIB-ul. În acest caz raportul datorie/PIB va converge în mod descrescător spre o anumită valoare (numită "statut staționar"). Pentru ca raportul să scadă, e necesar ca PIB-ul să crească până la acel punct în care diferența dintre PIB și titlurile de stat sa fie suficient de mare și deficitul primar să fie pe cât de mic posibil. Dacă se întâmpla opusul, raportul datorie/PIB va converge mereu spre statutul staționar, dar în mod crescător.
3. Într-un anumit an rata de creștere a PIB-ului este mai mic decât dobânda titlurilor de stat, dar s-a intervenit crescând taxele, fapt pentru care nu există un deficit primar și încasările sunt mai mari decât cheltuielile. În acest caz raportul datorie/PIB va descrește anulându-se după o anumită perioadă numai dacă raportul inițial datorie/PIB e mai mic decât statutul staționar. Cu scopul ca diferența dintre PIB și datorie să scadă, este nevoie ca diferența să fie suficient de mică ca încasările să fie suficient de mari. Dacă se întâmplă contrariul, raportul datorie/PIB va tinde să se mărească infinit.
4. Într-un anumit an rata de creștere a PIB-ului este mai mare decât dobânda pentru titlurile de stat și s-a intervenit crescând taxele, din acest motiv nu există un deficit primar și încasările sunt mai mari decât cheltuielile. În acest caz raportul datorie/PIB va scădea rapid până se va anula.

Lectură suplimentară

• Istoricul datoriei publice a României, Gh. M. Dobrovici, Editura Albert Baer, 1913

Legături externe

• Lista celor mai îndatorate state din lume, 3 aprilie 2011, Ana Bâtcă, Evenimentul zilei
• Studentul care a tras un șut în fund austerității | Răzvan Sibii, 12 iunie 2013, Adevărul

Vezi și

• Datoria publică a Republicii Moldova
• Datoria publică a României