Petre Stoenac

Date personale
Petre Stoenac
Născut	2 noiembrie 1901 Bârca, Dolj, România
Cetățenie	România
Ocupație	preot ortodox[*]
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Alma mater	Universitatea din Cernăuți
Partid politic	Partidul Național Liberal (istoric), Totul pentru Țară
Modifică date / text

Petre Stoenac (n. 2 noiembrie 1901, Bârca, Dolj, România,^[1] d. 2 octombrie 1996, Râmnicu Vâlcea, Vâlcea, România^[2], consemnat unori cu numele de Stoinac)^[3] a fost un preot din România, paroh la Tomșani, județul Vâlcea.^[1] În timpul prigoanei comuniste din epocă^[4] a fost arestat între anii 1948 - 1953 și 1959 - 1961 pentru uneltire,^[1] drept efect al trecutului său legionar și al datelor obținute prin urmărirea informativă care au arătat că, având priză la mase, s-a manifestat ostil la adresa regimului comunist.^[5]

S-a aflat, în perioada participării României la cel de-Al Doilea Război Mondial, printre clericii cooptați spre a servi în Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria.

Primii ani

A urmat școala primară în satul în care s-a născut, între anii 1908-1913, intrând ulterior la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, ale cărui cursuri – întrerupte în anii Primului Război Mondial- le-a absolvit în perioada 1915-1925.^[5]

Cariera

În 1926 a fost hirotonit preot, fiind angajat ca șef de birou la Centrul Eparhial Râmnicu Vâlcea. Deși tot în același an s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuți, a fost numit paroh la Tomșani, localitate aflată pe atunci în județul Vâlcea. În cadrul activității sale a reușit să reparare biserica parohială, să construiască o casă și o bibliotecă parohiale, precum și un cămin cultural. De asemenea, pe plan social, a întreținut o cantină pentru elevii pauperi, precum și opere de întrajutorare pentru cei săraci.^[5]

A activat în cadrul organizației misionare a Bisericii Ortodoxe Române Societatea „Renașterea”, din Oltenia, sub conducerea mitropolitului Nifon Criveanu.^[6]

Un punct comun, al clericilor care au activat în cadrul acestui tip de structuri misionare, era că au fost influențați de respectivele organizații, care, au subliniat necesitatea reînoirii spirituale și a reformei instituționale în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și necesitatea eforturilor asistate de stat, pentru convertirea evreilor și a neoprotestanților. Toate aceste organizații au încercat, de asemenea, să contracareze influența comunismului ateu în rândurile muncitorilor și să promoveze o agitație ultranaționalistă în rândul tineretului.^[6]

Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea

În 1940 se afla în funcția de de preot confesor al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea,^[3] fiind foarte bun prieten cu Georghe Doară,^[7] conducător al instutuției, lider legionar al județului Vâlcea și un antisemit vocal.^[3]

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial,^[6] mitropolitul Nifon Criveanu s-a aflat printre ierarhii care, au urmărit trimiterea unor misiuni în Transnistria și s-a aflat printre primii ierarhi ai Sfântului Sinod, care, i-au încurajat pe preoți să plece acolo și în Basarabia. Pentru cei care fuseseră legionari, Criveanu a obținut de la guvern, la 21 aprilie și 25 mai 1942, posibilitatea pentru preoții din eparhia lui de a se reabilita, prin muncă cinstită ca și preoți misionari în Transnistria, față de regimul antonescian.^[7]

Beneficiind de posiblitatea de a a fi incluși unei misiuni ortodoxe în Transinistria, cu scopul de a putea scăpa de persecuțiile guvernamentale ulterioare, atât Doară cât și bunul său prieten Stoeneac^[7] au fost cooptați în Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria. Provenind însă de la o organizație misionară a Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul Misiunii au făcut parte dintre cei care au perceput această activitate drept o ocazie de a-și pune în practică ideile din epoca interbelică.^[6]

Vezi și articolul: Transnistria în Al Doilea Război MondialVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Succesiv arestării de după momentul 15 mai 1948, a fost reintegrat ca preot, după 20 iunie 1961, la parohia Giulești. De aici s-a retras la pensie, la data de 1 decembrie 1964.^[5]

Activitatea politică

A fost inițial adept al Partidului Național Liberal și, ulterior, al Mișcării Legionare.^[5]

În anul 1933 s-a aflat pe lista electorală din județul Vâlcea a Gărzii de Fier, alături de Gheorghe Doară, Mihail Polihroniade, Constantin Iliescu și Victor Bărbulescu (scoaterea însă a formațiunii legionare, în afară legii, a dus la anularea respectivei liste).^[8] În februarie 1934 a fost arestat pentru câteva zile, după asasinarea lui Ion Gheorghe Duca, de către autorități, care căutau legionari ascunși prin Munții Parâng.^[9] A fost consemnat și în 1934 ca susținând acțiuni ale membrilor Mișcării Legionare.^[10] În acest sens, a contribuit în parohia sa de la Tomșani la mobilizarea țăranilor pentru susținerea de acțiuni legionare. Astfel, în vara anului 1935 a fost consemnată o slujbă religioasă, la care, a luat parte împreună cu^[11] șeful legionar al județului Vâlcea, preotul Doară (paroh la Stroești)^[9] și legionarii din tabăra de muncă Arnota, spunându-le țăranilor că național-țărăniștii și liberalii ar fi hoți și amenințând: „când voi veni la putere, îi voi tăia cu sabia de foc”. Ulterior, legionarii au mărșăluit la casa preotului Doară și au strigat: „Jos jidanii și străinii !”.^[11]

În perioada Rebeliunii legionare, pe când era preot confesor al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Doară împreună cu Stoenac și studenți înarmați s-au baricadat în seminar, opunându-se acțiunii Armatei României și amenințând că mai degrabă se aruncă în aer, decât să se predea. Ca urmare a deciziei guvernului Ion Antonescu seminarul a fost închis, iar elevii și personalul școlii au fost trimiși la alte seminarii și mănăstiri.^[3]

După cel de-Al Doilea Război Mondial, preotul Soeneac a fost, conform Direcției Generale a Poliției de Siguranță, considerat un element cu priză la mase, periculos pentru regimul politic. Aceasta s-a întâmplat în condițiile, în care, Stonenac s-a manifestat atât ostil împotriva regimului comunist, cât și s-a întâlnit cu oponenți politici ai acestuia, etichetați de lucrătorii Siguranței drept legionari, context considerat de membrii serviciului de informații drept ca fiind acțiuni subversive.^[5]

Detenția

Succesiv Rebeliunii legionare, fiind anchetat de justiția militară antonesciană ca urmare a unui denunț, a fost inițial achitat în instanță, dar ulterior a fost arestat de către autoritățile din România comunistă drept efect al trecutului său legionar, consemnat în evidențele fostei Siguranțe, precum și a urmăririi informative din anii 1947-1948.^[5]

Ca efect al punerii în aplicare a Ordinului general al Ministerului Afacerilor Interne din 15 mai 1948, de reținere a tuturor legionarilor, preotul, odată arestat a trecut prin penitenciarele de la Râmnicu Vâlcea, Aiud (octombrie 1948) și Ocnele Mari, fără a fi judecat sau trimis în detenție administrativă. Ca urmare a unei decizii a Ministerului Afacerilor Interne (nr. 216 din 15 decembrie 1950) i s-a fixat o detenție administrativă de 24 luni, în colonia de muncă de la Capul Midia, de unde a fost eliberat începând cu data de 17 februarie 1953. ^[5]

La 24 septembrie 1959 a fost din nou arestat și cercetat de către Departamentul Securității Statului în penitenciarul Pitești. Petre Stoenac a fost eliberat la 20 iunie 1961.^[5]

Note

^ ^a ^b ^c Vlad, Manea; Cicerone, Ionițoiu (1998). Martiri si Mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989) – Biserica Ortodoxă (PDF). 1 (ed. II). Cluj-Napoca: Patmos. p. 10. ISBN 973-96911-2-9. Accesat în 12 decembrie 2021.
^ Certificat de Deces nr. 634/04.10.1996
^ ^a ^b ^c ^d en "Christianizing" Transnistria:..., Biliuță , 2020, p. 21
^ Bota, Ioan; Cicerone, Ionițoiu (1998). Martiri si Mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989) – Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Biserica Romano-Catolică (PDF). 2 (ed. II). Cluj_Napoca: Patmos. p. 1. ISBN 973-96911-3-7. Accesat în 12 decembrie 2021.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ Petcu, Adrian Nicolae (22 mai 2017). „Părintele Petre Stoenac din Tomșani, județul Vâlcea, în temnița comunistă”. Ziarul Lumina. Accesat în 12 decembrie 2021.
^ ^a ^b ^c ^d en "Christianizing" Transnistria:..., Biliuță , 2020, p. 19
^ ^a ^b ^c en "Christianizing" Transnistria:..., Biliuță , 2020, p. 25
^ Sorin, Oane (septembrie 2018). „Istoria mișcării legionare vâlcene 1933-1938” (PDF). Casa Cărții vâlcene. 5 (11): 55. Accesat în 13 decembrie 2021.
^ ^a ^b en Approaching the Social History ..., Schmitt, 2014, p. 127
^ en Approaching the Social History ..., Schmitt, 2014, p. 132
^ ^a ^b Schmitt, Oliver Jens (2011). „"Un puternic curent" la sate: mecanismele mobilizării politice ale mișcării legionare în lumea rurală 1933-1937. O primă schiță a unei istorii sociale a Gărzii de Fier” (PDF). Revista Arhivelor. LXXXVIII (1): 167. Arhivat din original (PDF) la 24 iunie 2021. Accesat în 13 decembrie 2021.

Bibliografie

en Biliuță, Ionuț (2020). „"Christianizing" Transnistria: Romanian Orthodox Clergy as Beneficiaries, Perpetrators, and Rescuers during the Holocaust”. Holocaust and Genocide Studies. 34 (1): 18-44. ^{[nefuncțională]}
en Schmitt, Oliver Jens (2014). „Approaching the Social History of Romanian Fascism. The Legionaries of Vâlcea County in the Interwar Period”. Fascism. 2 (3).